Speranța de viață la nivel mondial este aproape de a reveni la nivelurile anterioare pandemiei de covid19, arată cele mai recente date ale Organizației Mondiale a Sănătății. Speranța de viață la nivel mondial a ajuns la 73,3 ani în 2023, aproape de valoarea de 73,4 ani înregistrată în 2019, înainte de pandemia de COVID-19, potrivit raportului anual al OMS privind statisticile globale de sănătate. În 2021, aceasta scăzuse la 71,5 ani. În schimb, perspectivele privind anii trăiți în stare bună de sănătate se redresează mai lent, speranța de viață "în stare bună de sănătate" ajungând la 62,8 ani în 2023, un nivel situat în continuare cu 0,4 ani sub cel din 2019.
"Faptul că trăim mai mult este unul dintre marile succese ale sănătății publice", a declarat Alain Labrique, directorul Departamentului pentru date, sănătate digitală, analize și inteligență artificială din cadrul OMS. "Următoarea provocare este să ne asigurăm că acești ani suplimentari sunt trăiți într-o stare bună de sănătate, adaptând totodată sistemele de sănătate pentru ca ele să răspundă nevoilor în schimbare ale populațiilor", a adăugat acesta.
Bolile netransmisibile, principalele cauze ale mortalităţii la nivel global
Analiza citată relevă o prevalență în creștere a bolilor netransmisibile - BNT, precum bolile cardiovasculare și respiratorii, diabetul sau maladia Alzheimer, care reprezintă o pondere tot mai mare în totalul deceselor. Astfel, în 2023, BNT-urile au fost responsabile pentru 74% dintre decesele la nivel mondial, în creștere față de procentul de 58% înregistrat în 2000, iar în același an, pentru prima dată, bolile transmisibile au reprezentat mai puțin de jumătate din totalul deceselor înregistrate în țările cu venituri mici, marcând o nouă etapă în tranziția epidemiologică globală.
Între 2000 și 2023, indică OMS, zona Americii a înregistrat cele mai mari creșteri ale riscului de mortalitate și ale pierderii anilor de viață sănătoasă, în timp ce regiunea Pacificului de Vest a cunoscut "un declin considerabil".
