Serviciile poștale din Europa suspendă livrările de colete către SUA din cauza incertitudinii privind tarifele vamale

Poșta din Marea Britanie a anunțat că ar ăutea reduce zilele de livrare de la 6 la 5 24.1.2024
© EPA/NEIL HALL   |   Poșta din Marea Britanie a anunțat că ar ăutea reduce zilele de livrare de la 6 la 5 24.1.2024

La Poste din Franța s-a alăturat luni altor operatori, inclusiv Deutsche Post din Germania, Correos din Spania, Poste Italiane și serviciile poștale belgiene, suedeze și daneze, care au oprit majoritatea expedierilor către SUA în weekend. The Guardian scrie că poșta austriacă și cea din Marea Britanie au anunțat că vor înceta să mai accepte colete marți, pentru a oferi suficient timp coletelor expediate înainte de această dată să ajungă în SUA înainte de intrarea în vigoare a tarifelor la sfârșitul lunii august. Președintele SUA a semnat luna trecută un ordin executiv care abolise, începând cu 29 august, o scutire de taxe care permitea intrarea în SUA fără taxe vamale a coletelor mici în valoare de mai puțin de 800 de dolari , opțiune preferată de multe întreprinderi mici europene.

Serviciile poștale vor continua să expedieze scrisori și colete cu o valoare mai mică de 100 de dolari

Un total de 1,36 miliarde de colete au fost trimise anul trecut în cadrul așa-numitei scutiri „de minimis”, conținând bunuri în valoare de 64,6 miliarde de dolari, potrivit Vamei SUA, dar astfel de colete se vor confrunta acum cu un tarif de 15%,  aceeași rată ca majoritatea celorlalte importuri din UE. Serviciile poștale europene au declarat că vor continua să expedieze scrisori și colete trimise de persoane fizice care conțin cadouri în valoare mai mică de 100 de euro, dar au avertizat că acestea vor fi supuse unor verificări suplimentare pentru a preveni utilizarea serviciului pentru bunuri comerciale. Operatorii au dat vina pe incertitudinea generalizată cu privire la modul în care vor funcționa noile tarife, precum și pe lipsa de timp pentru pregătire.

Timp citire: 1 min