Plenul Senatului a adoptat, în calitate de prim for legislativ sesizat, propunerea legislativă pentru modificarea Legii privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Presă AGERPRES, prin care instituției i se dă dreptul să înființeze, administreze și finanțeze un muzeu al presei, cu 99 de voturi „pentru”, două voturi „împotrivă” și 18 abțineri.
Propunerea legislativă inițiată de un grup de senatori PNL prevede că AGERPRES are dreptul să înființeze, administreze și finanțeze un muzeu. Obiectivul principal îl constituie conservarea, arhivarea, cercetarea și promovarea patrimoniului jurnalistic național. Muzeul va avea rolul „de a documenta și expune evoluția presei românești, de la primele publicații scrise până la era digitală, incluzând ziare, reviste, echipamente tehnice, documente de arhivă, înregistrări audio-video, precum și alte materiale de interes istoric și cultural”.
Muzeul ar putea funcționa ca structură autonomă în cadrul AGERPRES, cu personal propriu și buget distinct, sau ca instituție publică de interes național, aflată în subordinea AGERPRES, cu personalitate juridică proprie.
„România nu dispune, în prezent, de un Muzeu Național al Presei, care să ofere o perspectivă istorică asupra evoluției jurnalismului românesc. (...) Această inițiativă contribuie la educația tinerelor generații, la promovarea valorilor democratice și la consolidarea conștiinței istorice în ceea ce privește impactul presei asupra societății”, se subliniază în expunerea de motive.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaților, for decizional în acest caz.
