
34.255 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în România, cu 14.570 mai multe decât în ziua anterioară - a anunțat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică. Este un record absolut de la declanșarea pandemiei, acum doi ani.
În același interval, au fost înregistrate 94 de decese la pacienţi COVID. 77 dintre aceștia erau nevaccinaţi.
În total, pe teritoriul României au fost înregistrate peste două milioane de cazuri de COVID-19, iar circa 60 de mii de persoane diagnosticate cu noul coronavirus au murit. Pe fondul psihozei anti-vaccin întreținute de o parte a media, câțiva politicieni și alte figuri publice, țara are a doua cea mai scăzută rată de imunizare dintre cei 27 de membri ai Uniunii Europene, după Bulgaria. Puţin peste 8 milioane de români au primit cel puţin o doză.