Regele Charles a început tratamentul împotriva cancerului

Regele Charles a început tratamentul împotriva cancerului
© EPA-EFE/ANDY RAIN   |   Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a parasit un spital din Londra, Marea Britanie, 29 ianuarie 2024. Regele a suferit o intervenţie pentru o prostată mărită.

Regele Charles al Marii Britanii și-a petrecut noaptea acasă după ce a început un tratament în ambulatoriu pentru cancer. Palatul Buckingham a anunţat ieri că regele a fost diagnosticat cu cancer, fără să menţioneze tipul, stadiul bolii sau forma tratamentului. Se precizează însă că suveranul îşi va păstra îndatoririle de stat, inclusiv întâlnirile săptămânale cu prim-ministrul, dar că renunţă la apariţiile publice. Este de aşteptat ca moştenitorul tronului, prinţul William să preia o parte din acţiunile publice ale regelui. Totodată s-a anunţat că Harry, fiul cel mic al lui Charles va reveni din Statele Unite, pentru a-şi vedea tatăl. Charles, în vârstă 75 de ani a urcat pe tron acum 18 luni, după o îndelungată domnie a mamei sale, Elisabeta a II-a.

Timp citire: 1 min