Știri

Redacții și personalități prestigioase cer eliberarea jurnaliștilor belaruși aflați în închisorile regimului autoritar de la Minsk

Object Name: BELARUS JOURNALIST TRIAL
© EPA/STRINGER   |   Andrzej Poczobut, a correspondent for one of Poland's major newspapers, Gazeta Wyborcza

Daruieste Viata

Numeroase redacții independente din Polonia, intelectuali polonezi și belaruși și responsabili ai Uniunii Europene au lansat, sâmbătă, un apel colectiv pentru eliberarea jurnaliștilor din Belarus  aflați în închisorile regimului autoritar de la Minsk. Demersul comun e intitulat #UwolnicPoczobuta (Eliberați-l pe Poczobut), după numele jurnalistului belarus Andrzej Poczobut, corespondentul la Minsk al prestigioasei  publicații poloneze Gazeta Wyborcza, deținut de șase luni într-o închisoare din țara lui și care ar putea executa 12 ani de detenție. Printre semnatari figurează vicepreședinta cehoaică a Comisiei Europene, Vera Jourova, laureata poloneză a premiului Nobel pentru literatură Olga Tokarczuk, lidera opoziției belaruse Svetlana Tihanovskaia, marile cotidiane de la Varșovia Rzeczpospolita și Gazeta Wyborcza, ediția poloneză a Newsweek, radio ZET, canalul de televiziune TVN24 și diferite siteuri media.

Potrivit Svetlanei Tihanovskaia, 28 de jurnaliști sunt în prezent după gratii, fiindcă au criticat regimul reperesiv condus de președintele Aleksandr Lukașenko.  

În iulie, autoritățile din Belarus au operat noi percheziții și arestări printre jurnaliștii independenți și din opoziție. Ministerul Informațiilor de la Minsk a anunțat blocarea siteului uneia dintre cele mai respectate publicații, Nașa Niva, care nu mai poate fi accesat nici măcar din străinătate. Sediul redacției a fost percheziționat, iar redactorul șef, Egor Martinovici, reținut de polițiști. Fondată în 1906, în vremea stăpânirii țariste, de mari nume ale literaturii belaruse din epocă, Nașa Niva se rezuma, din 2016, din cauza dificultăților economice, doar la o versiune online. În aprilie, redacția a fost condamnată la o amendă echivalând cu 4.500 de euro, pentru ceea ce autoritățile au numit "activitate antreprenorială ilegală".

Asociația belarusă a jurnaliștilor a anunțat și arestarea redactorului șef al siteului independent de informații orsha.eu, Igor Kazmertciaka, și blocarea paltformei dev.by. 

În iunie, televiziunea de stat din Belarus a difuzat declaraţii de căinţă ale jurnalistului de opoziţie Roman Protasevici, capturat de agenţii regimului, ce au deturnat avionul în care acesta se afla împreună cu partenera sa. Apropiaţii lui şi organizaţiile non-guvernamentale pentru apărarea drepturilor omului spun că afirmaţiile lui Protasevici, în care acesta se recunoaşte vinovat şi adaugă că vrea să-şi îndrepte greşelile, pentru a putea duce o viaţă linştită, departe de politică, au fost, în mod evident, smulse sub ameninţare. "Orice-ar spune acum, e pură propagandă şi lipsit de adevăr” – a apreciat directorul ONG-ului Viasna, Ales Beliaţki. Şi tatăl jurnalistului, Dmitri Protasevici, exilat în Polonia, e convins că mărturiile televizate ale fiului său sunt efectul violenţelor, torturilor şi ameninţărilor primite în detenţie. 




Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 2 min
România a fost lăudată în Congresul american pentru eforturile de combatere a antisemitismului și promovarea memoriei Holocaustului
România a fost lăudată în Congresul american pentru eforturile de combatere a antisemitismului și promovarea memoriei Holocaustului

Ambasada României la Washington a marcat 20 de ani de la înființarea Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România (Comisia Wiesel).

Veridica News
Veridica News
02 Dec 2023
Premierul Marcel Ciolacu efectuează vizită în SUA până pe 7 decembrie
Premierul Marcel Ciolacu efectuează vizită în SUA până pe 7 decembrie

Acesta va avea întâlniri, printre alții, cu secretarul de stat american Antony Blinken și cu Antonio Guterres, secretarul general al Națiunilor Unite.

Veridica News
Veridica News
02 Dec 2023