Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat noua lege privind asigurarea de răspundere civilă auto (RCA), care aduce schimbări importante pentru șoferi, dar și pentru utilizatorii de trotinete electrice și biciclete electrice. Astfel, începând de astăzi, asigurarea de răspundere civilă obligatorie (RCA) urmează să devină obligatorie pentru trotinetele electrice și bicicletele electrice, iar din a doua săptămână a lunii decembrie, va începe aplicarea de sancțiuni pentru cei care nu respectă această nouă prevedere, amenzile fiind între 1.000 și 2.000 de lei.
Această noutate rezultă din modificarea adusă noțiunii de „vehicul”. Astfel, este considerat vehicul orice mijloc de transport terestru autopropulsat care nu circulă pe șine, îndeplinind cel puțin una din două condiții: fie are o viteză maximă constructivă ce depășește 25 km/h, fie are o masă proprie de peste 25 kg și o viteză maximă constructivă de peste 14 km/h. În aceeași categorie intră și orice remorcă proiectată pentru a fi folosită cu vehiculul respectiv, indiferent dacă este atașată sau nu, precum și tramvaiul.
Directiva (UE) 2021/2118, care fundamentează această modificare legislativă, a modificat legislația europeană referitoare la asigurarea RCA și a introdus obligația acestor asigurări inclusiv în cazul trotinetelor sau bicicletelor electrice. Statele membre ale UE, deci inclusiv România, trebuia să transpună prevederile acestei directive europene până la data de 23 decembrie 2023.
Excepţii
Sunt exceptate de la obligativitatea încheierii unui contract RCA doar persoanele fizice şi juridice care utilizează vehicule exclusiv în cadrul evenimentelor şi activităţilor sportive cu motor, inclusiv al curselor, al competiţiilor, al antrenamentelor, al testărilor şi al demonstraţiilor. Este vorba de evenimente care se desfăşoară în România într-o zonă cu acces restricţionat şi demarcată, atunci când organizatorul evenimentului sportiv sau o altă parte a încheiat o asigurare facultativă sau dispune de un instrument de garantare alternativ care acoperă prejudiciile provocate de către vehicule oricărei părţi terţe, inclusiv spectatorilor şi altor persoane prezente, dar care nu acoperă neapărat prejudiciile produse conducătorilor auto participanţi şi vehiculelor acestora.
