RĂZBOI ÎN UCRAINA: Visa și Mastercard își suspendă operațiunile din Rusia

RĂZBOI ÎN UCRAINA: Visa și Mastercard își suspendă operațiunile din Rusia
© EPA-EFE/YURI KOCHETKOV   |   Rușii merg în fața unui birou de schimb valutar cu un ecran care arată ratele de schimb ale dolarului american și euro la rubla rusă la Moscova, Rusia, 2 martie 2022.

Giganții mondiali ai cardurilor bancare Visa și Mastercard au anunțat că-și suspendă operațiunile din Rusia, după ce aceasta a invadat Ucraina vecină. Mastercard a precizat, într-un comunicat citat de agențiile internaționale de știri, că decizia a fost adoptată din cauza mediului economic nesigur pe care l-a creat conflictul fără precedent din Ucraina. La rândul său, președintele-director general al Visa, Al Kelly, a spus că era obligat să reacționeze la invazia neprovocată și la evenimentele inacceptabile care au însoțit-o. Decizia celor două firme  va împiedica cardurile emise de băncile ruseşti să funcţioneze în străinătate şi cardurile străine să opereze în Rusia - notează comentatorii, care spun că, astfel, criza financiară de la Moscova se va adânci.

Timp citire: 1 min