RĂZBOI ÎN UCRAINA: Ucraina confirmă primirea unui important ajutor militar german

RĂZBOI ÎN UCRAINA: Ucraina confirmă primirea unui important ajutor militar german
© EPA-EFE/FOCKE STRANGMANN   |   epa09755604 Un obuzier autopropulsat tip Panzerhaubitze PzH 2000 al armatei germane este încărcat într-un camion la cazarma Hindenburg din Munster, nordul Germaniei

Ucraina a primit din Germania primele unități de artilerie autopropulsată Panzerhaubitze 2000, care pot lovi ținte la peste 30 de kilometri distanță cu proiectile standard.
Ministrul apărării, citat de Ukrinform a anunţat că tancurile germane cu echipaje ucrainene instruite sunt de-acum în dotarea armatei. Ministrul Oleksiy Reznikov precizează că este al șaselea tip de artilerie de calibru 155 mm, care întărește apărarea Ucrainei.
Guvernul german a decis să facă publice informațiile despre ajutorul militar acordat Ucrainei pe fondul criticilor privind întârzierea livrărilor, în comparație cu alți parteneri ai Kievului.
O prezentare generală a asistenței militare pe care Germania a oferit-o sau o va oferi Ucrainei este acum disponibilă pe site-ul guvernului federal.

Ajutorul include atât materiale și arme din rezervele armatei germane, Bundeswehr, cât și provizii din industria germană, care au fost finanțate prin inițiativa de modernizare a guvernului.
Purtătorul de cuvânt al guvernului federal Steffen Gebeshtrait, care a prezentat presei ajutorul oferit Ucrainei a menționat și negocierile cu țările partenere din Europa Centrală și de Est, pentru a livra Kievului arme și echipamente ale fostului Pact de la Varșovia în schimbul arsenalului din rezervele germane. Potrivit purtătorului de cuvânt, guvernul federal a decis să adapteze procedura de dezvăluire a informațiilor despre asistența militară la practica celor mai apropiați aliați, precum Statele Unite.

Timp citire: 1 min