
Din farmaciile rusești lipsesc, deja, insulina și alte produse fabricate în străinătate pentru tratamentul diabetului – afirmă, miercuri, cotidianul economic moscovit Kommersant, preluat de agențiile internaționale de presă. Agenția federală pentru medicamente, Roszdravnadzor, și asociația farmaciștilor ruși susțin că penuria ar fi fost provocată de achizițiile masive pe care le-au făcut pacienții în ultimele zile. Oficialitățile mai afirmă că majoritatea medicamentelor pentru diabetici sunt produse în țară și că nu există riscul unei crize.
Kommersant notează că sancțiunile economice impuse Rusiei de către Occident după invadarea Ucrainei nu țintesc și industria farmaceutică, dar că e posibil ca aceasta să rămână fără materie primă și componente aduse din import. Europa a tăiat aproape complet livrările, iar materia primă din China și India, care acoperă 80% din importuri, întârzie, din cauza perturbării grave a lanțurilor de aprovizionare. Stocurile ar ajunge pentru numai câteva luni. Economiștii amintesc că, după prăbușirea fostei Uniunii Sovietice, în 1991, Rusia rămăsese aproape fără fabrici de medicamente. Ulterior, autoritățile de la Moscova au încercat să recupereze acest handicap, dar producția locală rămâne dependentă de importurile de materii prime.