Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani

debit rauri Dunare record scadere Copernicus seceta Europa
© Veridica   |   Debitul scăzut al Dunării scoate la suprafaţă diverse structuri aflate pe fundul apei, în Brăila, România, august 2026.

Râurile și fluviile din Europa au înregistrat cele mai scăzute debite medii din perioada de vară de la începutul înregistrărilor, în 1992, în timp ce mările din jurul continentului au fost neobișnuit de calde, arată un raport al Serviciului Copernicus pentru Schimbări Climatice al Uniunii Europene. În lunile iulie și august, debite scăzute record sau aproape de record au fost înregistrate pe numeroase cursuri de apă importante, printre care Rinul, Dunărea, Loara și Sena, a precizat serviciul european de monitorizare. Specialiştii au precizat că acest fenomen a exercitat o presiune crescută asupra irigațiilor, răcirii reactoarelor nucleare, energiei hidroelectrice, disponibilității apei dulci și aprovizionării cu energie, subliniind legătura strânsă dintre schimbările climatice și provocările geopolitice, precum securitatea energetică.

Debitul Dunării în România va continua să scadă

În România, debitul Dunării va continua să scadă în următoarele zile, conform prognozei hidrologice, după ce fluviul a ajuns deja la valori mult sub media multianuală pentru această perioadă. Potrivit hidrologilor, pentru zilele de 7 şi 8 octombrie este prognozată o scădere până la aproximativ 1.250 mc/s.

Cea mai caldă vară din istoria Europei de Vest

De asemenea, serviciul a raportat temperaturi record sau aproape record ale suprafeței mării de-a lungul unei regiuni vaste a coastei atlantice și în zona vestică și centrală a Mediteranei. Acestea au fost însoțite de valuri de căldură marină de o intensitate mare până la excepțională, se precizează în raport. Valurile de căldură marină pot să amplifice căldura în zonele costiere din apropiere prin limitarea răcirii nocturne și creșterea nivelului de umiditate.

Datele serviciului de monitorizare au indicat, de asemenea, că vara anului 2026 a fost a treia cea mai caldă din istorie pentru Europa în ansamblu și cea mai caldă din istorie pentru Europa de Vest, unde s-a înregistrat o temperatură medie de 21,7 grade Celsius, cu 2,5 grade Celsius peste media din perioada 1991-2020. Până la sfârșitul verii, o suprafață record de 52% din Europa a fost expusă unui "stres termic foarte puternic", corespunzând unei temperaturi resimțite de peste 38 de grade Celsius, a precizat serviciul Copernicus.

Timp citire: 1 min