
Sârbii își vor alege, duminică, preşedintele, parlamentarii și noi responsabili ai administrației locale. La șefia statului aspiră opt candidați, iar pentru scrutinul parlamentar anticipat au depus liste 19 formațiuni politice. Ultimul scrutin la termen, boicotat de opoziție, a fost organizat în iunie 2020 și a suscitat critici severe din din partea Comisiei Europene, ce a remarcat avantajul zdrobitor pe care presa sârbă l-a oferit puterii, elogiindu-i în exces presupusele reușite.
Nici scrutinul din primăvara aceasta nu pare să promită schimbări majore la vărful puterii de la Belgrad. Sondajele creditează cu peste 50% din opțiunile electorale Partidul Sârb al Progresului, aflat la guvernare. Alegerile prezidențiale, spun analiștii, vor fi o simplă formalitate pentru actualul șef al statului, Aleksandar Vucic, aspirant la un al doilea mandat.