Primele doze de vaccin împotriva COVID-19 ajung la Chişinău luna aceasta

Primele doze de vaccin împotriva COVID-19 ajung la Chişinău luna aceasta

Primele doze de vaccin împotriva COVID-19 vor ajunge în Republica Moldova la mijlocul lunii februarie, prin programul COVAX al ONU, ce asigură accesul echitabil la vaccinuri pentru ţările sărace – a anunţat ministerul Sănătăţii de la Chişinău. Este vorba despre aproape 25.000 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech şi 264.000 de doze produse de AstraZeneca/Oxford. Vaccinul produs de AstraZeneca, în colaborare cu Universitatea Oxford, va fi livrat în Republica Moldova în tranşe, începând cu sfârşitul lui februarie, şi, spre deosebire de cel produs de Pfizer/BioNTech, care necesită o temperatură de păstrare foarte scăzută, acesta se transportă şi se depozitează la o temperatură între 2 şi 8 grade Celsius. Ministerul Sănătăţii a precizat că Republica Moldova va primi prin intermediul COVAX suficiente doze pentru a imuniza 20% din populaţia de 3,5 milioane de locuitori. Acestora li se vor adăuga şi cele 200.000 de doze promise de preşedintele României, Klaus Iohannis, omologului său, Maia Sandu, cu ocazia viziei la Chişinău, de pe 29 decembrie 2020.

 

 

Timp citire: 1 min