Preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunţat, joi seară, că așteaptă crearea unei majorități parlamentare înainte de a chema partidele la consultări, pentru formarea unui nou guvern. El a adăugat că nu mai acceptă formula unor guverne minoritare, de tipul echipei PNL-UMDR, formată de liberalul Nicolae Ciucă, nevoit să-și depună mandatul după ce devenise clar că nu va primi votul de învestitură în Parlament. După ce conducerea PNL a optat pentru ceea ce a numit flexibilizarea mandatului de negociere, liberalii au purtat, în ultimele două zile, tratative, fără un rezultat cert, atât cu USR, fost partener-junior la guvernare, cât și cu PSD, care are cel mai mare grup parlamentar. Media consideră tot mai probabilă crearea unei așa-numite mari coaliții între PSD și PNL, care, împreună, ar avea circa 300 de mandate de parlamentari, din totalul celor 466 de senatori și deputați. Cele două formațiuni au mai guvernat împreună, pentru scurt timp, după ce, sub titulatura de Uniunea Social-Liberală, au obținut circa două treimi din voturi la alegerile parlamentare din decembrie 2012.