
Președintele Klaus Iohannis a semnat astăzi decretele pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2025 și a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat. Acestea au fost aprobate săptămâna trecută de plenul reunit al Parlamentului. Proiectul de buget pe anul 2025 a fost aprobat de Guvern pe 1 februarie.
Creștere economică de 2,5% și deficit bugetar de 7% din PIB
Față de forma Guvernului, în proiectul bugetului de stat au fost făcute, în Comisiile de buget, finanțe și bănci, aproximativ 60 de modificări, care au fost aprobate de plenul reunit. Acestea vizează modificări de formă, rectificări, dar și unele alocări de sume suplimentare, cele la multe - 34 de amendamente - la Secretariatul de Stat pentru Culte pentru personalul clerical și renovări, reparații sau construcții de biserici.
Printr-un amendament a fost eliminată alocarea sumei de 700.000 lei, prevăzută inițial în bugetul Curții Constituționale, pentru decontarea medicamentelor angajaților instituției și foștilor judecători ieșiți la pensie.