
Președintele francez Emmanuel Macron este ținta criticilor politice după dezvăluirea dosarelor UBER, în care apare și numele său și care arată cum tânăra companie americană și-a promovat agresiv interesele, cu sprijinul unor politicieni cu influență, pentru a pătrunde pe piața transporturilor individuale din Europa, cu un model de afacere contestat de taximetriști. Ziarul Le Monde care a sintetizat datele distribuite de un avertizor din cadrul UBER arată că Emmanuel Macron a lucrat discret pe timpul când era ministrul economiei pentru a facilita ”implantarea” americanilor în Franța. Opoziția parlamentară denunță un scandal de stat, în timp ce tabăra Macron vede un dosar fără conținut. Președintele însuși a comentat azi în premieră dezvăluirile din presă. ”Toate acțiunile mele au fost oficiale și le-aș repeta din nou și din nou”, a spus Macron