Preşedinta Ungariei, Katalin Novak, a demisionat

Preşedinta Ungariei, Katalin Novak, a demisionat
© EPA-EFE/GIAN EHRENZELLER   |   Fosta președintă a Ungariei Katalin Novak privește desfășurarea unei sesiuni a celei de-a 54-a reuniuni anuale a Forumului Economic Mondial, la Davos, Elveția, 17 ianuarie 2024.

Preşedinta Ungariei Katalin Novak şi-a anunţat astăzi demisia, după o presiune crescută pentru graţierea unui bărbat condamnat şi implicat într-un caz de abuz sexual într-o casă de copii.

„Am făcut o greşeală... Astăzi este ultima zi în care mă adresez în calitate de preşedinte”, a spus Katalin Novak într-un discurs difuzat de televiziunea de stat. 

Cel puţin o mie de persoane au protestat vineri la Budapesta cerând demisia preşedintei Katalin Novak, în urma graţierii de către aceasta a unui bărbat condamnat într-un dosar de pedofilie. Acesta fusese condamnat la 3 ani de închisoare pentru complicitate la comiterea de abuzuri sexuale comise asupra unor băieţi în perioada 2004-2016.

După ce această graţiere a fost dezvăluită săptămâna trecută de un website de investigaţii jurnalistice, partidele ungare de opoziţie au cerut demisia preşedintei Novak, fost ministru al familiei şi o colaboratoare apropiată a premierului conservator Viktor Orban. Ea a declarat că motivaţia deciziei sale privind respectiva graţiere nu este publică şi că orice graţiere este controversată prin natura sa.

Timp citire: 1 min