
Președintele autoritar kazah, Kasim-Jomart Tokaiev, a aprobat inițiativa legislativă prin care prerogativele predecesorului său, Nursultan Nazarbaiev, sunt drastic restrânse. Actualul șef al statului nu mai e obligat să-și coordoneze luările de poziție pe teme de politică internă și externă cu cel dinainte, iar octogenarul Nazarbaiev încetează să fie președinte pe viață al puternicului Consiliului național de securitate. Potrivit analiștilor, adoptarea acestor amendamente consfințește o situație de facto, creată după sângeroasa revoltă populară de la începutul anului, care i-a oferit lui Tokaiev ocazia de a opera epurări la vârful regimului.
El l-a arestat pe şeful serviciilor speciale, Karim Masimov, pe care-l acuză de trădare, iar acum o săptămână președintele camerei inferioare a parlamentului, Nurlan Nigmatulin, și-a anunțat demisia. În locul lui a fost ales Yerlan Koșanov, 59 de ani, nominalizat de partidul la putere, Nur Otan, după ce a condus administrația prezidențială și a devenit, astfel, spun analiștii, un om de încredere pentru Tokaiev. Însuși Tokaiev ar fi fost ales în unanimitate lider al Nur Otan, la congresul formaţiunii fondate de predecesorul său, ce a condus Kazahstanul cu mână de fier din 1990, la sfârşitul epocii sovietice, până în 2019.
Actualul preşedinte i-a acuzat pe apropiaţii lui Nazarbaiev că s-au îmbogăţit scandalos şi că au încurajat corupţia şi nepotismul. Diplomat de carieră, poliglot, Tokaiev (68 de ani) a lucrat la ambasadele fostei URSS în Singapore și China, pentru ca, după proclamarea independenței, în 1991, să devină șeful negociatorilor kazahi ce au coordonat evacuarea din țară a arsenalelor nucleare sovietice. Ulterior, el a ocupat diverse funcții la vârful administrației. Numirea sa ca succesor al lui Nazarbaiev, care a demisionat acum trei ani, a fost considerată expresia deplinei încrederi pe care i-o acorda fostul președinte, ex-prim secretar al partidului comunist din Kazahstan.