Premierul ungar amenință că va bloca bugetul UE

Premierul ungar amenință că va bloca bugetul UE
© EPA/Hungarian PM Gen. Dept/Zoltan Fischer   |   Viktor Orban la Universiatea de vară de la Băile Tușnad 26.7.2025

Aflat la universitatea de vară de la Băile Tușnad, din România, Viktor Orban a declarat că votul său depinde de fondurile europene înghețate pentru Ungaria.  „Aprobarea noului buget pe şapte ani necesită unanimitate, iar până când nu vom obţine fondurile (îngheţate) rămase, nu va exista nici un nou buget al UE", a spus Orban. Uniunea Europeană a înghețat la începutul anului aproape 19 miliarde de euro din cauza derapajelor de la statul de drept ale guvernului FIDESZ, condus de Viktor Orban. Premierul Ungariei acuză Comisia Europeană de „șantaj financiar” și de amestec în afacerile interne, din cauza motivelor sale pentru înghețarea fondurilor.

UE a înghețat aproape 19 miliarde de euro destinate Ungariei din cauza derapajelor de la statul de drept

Șeful executivului de la Budapesta spune că politicile sale au redus dramatic inflația din țară crescând nivelul de trai al maghiarilor. O analiză a Comisiei Europene arată că Produsul Intern Brut va crește anul acesta doar cu 0,5 la sută și că presiunea inflației rămâne, stabilitatea economică venind din consum și nu din investiții. Ungaria a deblocat anterior aproximativ 10,2 miliarde de euro din fondurile înghețate în urma adoptării unei legislații care vizează reducerea imixtiunii politice în instanțele sale și consolidarea independenței sistemului judiciar. Cu toate acestea, Parlamentul European a depus o plângere împotriva Comisiei UE pentru decizia sa controversată de a debloca cele 10,2 miliarde de euro înaintea unui summit crucial.

Timp citire: 1 min