Prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico, se va afla vineri 27 martie într-o vizită oficială în România, a anunțat Uniunea Democratică a Slovacilor din România. Fico va fi însoțit de ministrul Apărării, Robert Kalinak, și ministrul Culturii, Martina Simkovicova, și va vizita București și Oradea. „Vizita are o semnificație deosebită, marcând prima prezență oficială a unui prim-ministru slovac în comunitățile slovace din România”, a declarat deputatul Merka Adrian-Miroslav, președintele UDSR.
Programul vizitei
Șeful guvernului de la Bratislava se va întâlni cu președintele României, Nicușor Daniel Dan, dar și cu premierul Ilie Bolojan. Totodată, membrii delegației guvernamentale slovace vor avea discuții bilaterale cu omologii lor din guvernul României.
În aceeași zi, delegația slovacă va avea, în sala „Traian Moșoiu” a Primăriei Oradea, o întâlnire cu reprezentanții comunității slovace din județele din vestul țării. Printre cei peste 100 de membri ai comunității slovace din România care vor lua parte la întrunire, se vor afla llideri ai Uniunii Democratice a Slovacilor din România, reprezentanți ai cultelor religioase slovace (romano-catolic și evanghelic luteran), preoți, inspectori școlari, directori de unități de învățământ cu predare în limba slovacă, lideri ai organizațiilor locale ale UDSR, precum și reprezentanți ai administrației publice locale.
