Premierul italian, Mario Draghi, a demisionat

Premierul italian, Mario Draghi, a demisionat
© EPA-EFE/FABIO FRUSTACI   |   Premierul italian Mario Draghi părăsește palatul Giustiniani după ce și-a comunicat demisia președintelui Senatului Casellati, la Roma, Italia, 21 iulie 2022.

Premierul italian, Mario Draghi, şi-a prezentat, joi, demisia preşedintelui Sergio Mattarella. Acesta i-a cerut să rămână în funcţie, cu titlu interimar, pentru gestionarea afacerilor curente - a anunţat Preşedinţia de la Roma, într-un comunicat preluat de agenţiile internaţionale de presă. Draghi a decis să demisioneze după ce partenerii din coaliţia sa de uniune naţională, Forza Italia (FI), conservatoare, a lui Silvio Berlusconi, Liga, formaţiunea de extremă dreapta a lui Matteo Salvini, şi Mişcarea 5 Stele (M5S), populistă, a lui Giuseppe Conte, au refuzat să-i acorde un vot de încredere în Senat. Potrivit sondajelor de opinie, majoritatea cetățenilor italieni voiau ca acela pe care îl numesc „Super Mario” să rămână la cârma largii sale coaliții, care se întinde de la stânga la extrema dreaptă. „Italia este puternică când este unită” – afirmase Draghi. Premierul avertizează că provocările interne (redresarea economică, inflația, combaterea șomajului) și externe (independența energetică, războiul din Ucraina) cu care se confruntă Italia și Uniunea Europeană „necesită un guvern cu adevărat puternic și unit și un Parlament care să-l însoțească cu convingere”. 

Timp citire: 1 min