Premierul Franței cere încrederea Parlamentului în planul său de tăieri bugetare

Premierul Franței cere încrederea Parlamentului în planul său de tăieri bugetare
© EPA/CHRISTOPHE PETIT TESSON   |   Prim-ministrul francez Francois Bayrou pleacă după o conferință de presă de prezentare a orientărilor bugetare la Paris, Franța, 25 august 2025.

Franța se află în pragul unei noi crize politice, după decizia bruscă a premierului François Bayrou de a cere votul Parlamentului pentru planul său de reducere a cheltuielilor bugetare. Șansele să câștige votul într-o sesiune specială a Adunării Naționale, pe 8 septembrie sunt considerate extrem de mici, iar zilele premierului în funcție par numărate. Franța ar rămâne fără cârmă într-o perioadă de imensă incertitudine economică, socială și geopolitică. Pentru a doua oară într-un an, efectele dezastruoase ale dizolvării parlamentare grăbite de către președintele Emmanuel Macron din iulie 2024 amenință cu haos instituțional și chiar tulburări civile. Stânga radicală a anunțat că va depune și o moțiune de destituire a președintelui Macron, pe 23 septembrie. Jean-Luc Mélenchon, liderul formațiunii Franța nesupusă a a avut deja o încercare eșuată, anul trecut, de a-l înlătura pe președinte pe cale parlamentară. 

Timp citire: 1 min