
Keir Starmer a invocat birocrația excesivă a NHS din Anglia și a explicat că trecerea sub directa coordonare a Ministerului sănătății va permite economii majore. Premierul britanic a declarat că agenția din Anglia primise de la conservatori prea multă independență, dar în detrimentul britanicilor. Keir Starmer a spus că NHS Anglia avea mai multe paliere birocratice care consumau banii contribuabilului, iar fondurile deveneau insuficiente pentru plata asistentelor, a medicilor, pentru operații și alte consultații.
Premierul britanic a început reforma administrației de stat
Desființarea acestei agenții din cadrul NHS, sistemul național de sănătate, face parte din planul laburiștilor de reformare a administrației de stat care urmărește în primul rând reducerea birocrației și a cheltuiellor inutile. Keir Starmer a mai spus că va continua digitalizarea serviciilor guvernamentale și asta ar trebui să genereze economii și câștiguri de productivitate de până la 45 de miliarde de lire sterline, adică aproximativ 53 de miliarde de euro. Laburiștii mai urmăresc să reducă cu 25 la sută costurile administrative ale întreprinderilor și să stimuleze utilizarea inteligenței artificiale în ministere pentru creșterea eficienței. NHS, sistemul național de sănătate, este finanțat din fonduri publice și cuprinde și agențiile de sănătate pentru Scoția și Țara Galilor. Alături de Agenția Asistență Medicală în Irlanda de Nord, cele 4 agenții, inclusiv cea desființată joi, au un buget de aproape 140 de miliarde de lire și au 1,6 milioane de angajați.