
Premierul polonez Mateusz Morawiecki a anunțat marți crearea unei agenții de stat specializate în lupta împotriva „flagelului” reprezentat de criminalitatea electronică. Anunțul vine la o lună după descoperirea unui atac cibernetic „la scară largă” împotriva politicienilor înalți polonezi, lansat din Rusia, după cum susține Varșovia. „Nu există o zi în care să nu auzim despre atacuri orchestrate din diferite locuri ale lumii, foarte des de inspirație rusă sau din alte țări din est” – a declarat Morawiecki presei. De asemenea, el a explicat că vor fi create un „fond de securitate cibernetică” și o agenție dedicată „combaterii acestor fraude, furturi, manipulări, diferite atacuri și amenințări cibernetice”. Potrivit ministrului de Interne Mariusz Kaminski, noua agenție ar trebui să fie pe deplin operațională până în 2025. Va fi foarte modernă și va avea aproximativ 1.800 de agenți – a mai spus el.
La jumătatea lunii iunie, Guvernul de la Varșovia a vorbit despre un val „fără precedent” de atacuri cibernetice, care au vizat website-uri ale instituțiilor, precum și adrese de e-mail ale unor înalți oficiali, miniștri, deputați din diferite categorii politice, „victime ale pirateriei externe inspirate de Kremlin”. O parte din e-mailurile private interceptate au apărut apoi în aplicația de mesagerie Telegram. Potrivit presei, unele conțineau documente oficiale, dintre care unele erau secrete, iar altele conțineau mesaje compromițătoare cu privire la felul în care guvernul naționalist conservator gestionează Polonia.
Amintim că relațiile complicate din punct de vedere istoric dintre Polonia și Rusia au redevenit tensionate odată cu anexarea de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea, în 2014, și cu sprijinul acordat de Moscova președintelui belarus Alexandr Lukașenko.