Mai mult de trei sferturi dintre români sunt total de acord sau oarecum de acord cu reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului, iar aproape 50% sunt de acord cu reducerea salariilor personalului bugetar, indică rezultatele BAROMETRULUI INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai. Aceleaşi date mai relevă că peste 25% dintre cei chestionaţi susţin reducerea investiţiilor, însă mai mult de jumătate se declară împotriva unei astfel de măsuri.
Reducerea cheltuielilor de funcționare a statului
Întrebaţi în ce măsură ar fi de acord cu reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului (altele decât cele cu angajaţii), 58.4% dintre respondenţi spun că ar fi total de acord cu o astfel de măsură, 18.8% că ar fi oarecum de acord (în total, 77,1%), 5.2% oarecum împotrivă, iar 13.7% total împotrivă. 4% nu ştiu sau nu răspund.
Sunt de acord cu reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului în special: votanţii PNL şi ai USR (aproximativ 90% dintre alegătorii acestor partide, dar şi peste 65% dintre votanţii PSD şi AUR), bărbaţii, persoanele cu un nivel de educaţie mai ridicat, locuitorii din Bucureşti sau din urbanul mare şi angajaţii la stat.
Reducerea personalului din sectorul bugetar
Întrebaţi în ce măsură ar fi de acord cu reducerea personalului din sectorul bugetar, ca soluţie de reducere a deficitului bugetar, 46.7% dintre români spun că ar fi total de acord, 20.7% oarecum de acord (în total, 67,3%), 7.8% oarecum împotrivă, iar 21.3% total împotrivă. Ponderea non-răspunsurilor este de 3.6%. Sunt de acord cu reducerea personalului din sectorul bugetar în special: votanţii PNL şi ai USR (aproximativ 80% dintre votanţii acrestor partide, dar şi 68%, respectiv 63% dintre votanţii PSD şi ai AUR), bărbaţii, persoanele cu un nivel de educaţie mai ridicat, locuitorii din urbanul mare şi angajaţii la privat.
Reducerea salariilor în sectorul bugetar
29.9% dintre respondenţi spun că ar fi total de acord cu reducerea salariilor în sectorul bugetar, 18.5% că ar fi oarecum de acord (în total, 48,4%), 12.5% oarecum împotrivă, iar 35.1% total împotrivă. Ponderea non-răspunsurilor este de 4.1%.Sunt de acord cu reducerea salariilor în sectorul bugetar în special: votanţii USR şi ai AUR, bărbaţii, persoanele cu vârsta între 30 şi 44 de ani. Sunt împotriva unei astfel de măsuri mai ales: tinerii sub 30 de ani şi angajaţii la stat.
Reducerea investiţiilor
15.4% dintre români spun că ar fi total de acord cu reducerea investiţiilor, 11.5% că ar fi oarecum de acord (în total, 26,8%), 13.3% oarecum împotrivă, iar 54.5% total împotrivă. 5.4% nu ştiu sau nu răspund. Sunt de acord cu reducerea investiţiilor în proporţii ceva mai mari decât media în special votanţii AUR, persoanele cu educaţie primară şi locuitorii din rural. Sunt împotriva unei astfel de măsuri mai ales: votanţii PNL, USR, PSD, persoanele cu educaţie superioară, locuitorii din urban şi angajaţii la privat.
Creşterea taxelor pentru firme
12.4% dintre cei chestionaţi spun că ar fi total de acord cu majorarea taxelor pentru firme, 13% că ar fi oarecum de acord (în total, 25,4%), 18.5% oarecum împotrivă, iar 51.7% total împotrivă. Ponderea non-răspunsurilor este de 4.4%. Dezacordul faţă de creşterea taxelor pentru firme este puternic (aproximativ 70%) în rândul tuturor cateogriior de populaţie.
Datele au fost culese în perioada 26-30 mai 2025, prin metoda CATI, volumul eşantionului simplu, stratificat fiind de 1150 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.9%, la un grad de încredere de 95%.
