Patru miniștri ai guvernului României - ministrul Sănătății Alexandru Rogobete, ministrul Finanțelor Alexandru Nazare, ministrul Energiei Bogdan Ivan și ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Dragoş Pîslaru, se vor afla, începând de astăzi și până săptămâna viitoare, la Washington, unde vor avea întâlniri cu reprezentanți ai Băncii Mondiale și ai Fondului Monetar Internațional. Separat, ministrul Sănătății va avea mai multe întrevederi cu principalele companii americane din domeniul sănătății, inclusiv Pfizer, iar ministrul Finanțelor va purta discuții cu reprezentanți ai Casei Albe, Departamentului de Comerț și ai Trezoreriei SUA, precum și cu conducerea Development Finance Corporation (DFC), agenția federală a Statelor Unite care finanțează investiții americane strategice în piețele emergente și US Exim Bank, banca pentru comerț exterior a SUA.
Alexandru Rogobete va negocia cu Pfizer schimbarea produselor furnizate în contul banilor datorați de România
În cadrul vizitei, Alexandru Rogobete va negocia cu conducerea companiei Pfizer transformarea pierderii financiare din cazul vaccinurilor anticovid într-un „beneficiu real pentru pacienţi”, prin asigurarea accesului la tratamente care momentan lipsesc din sistemul public românesc. El va încerca să-i convingă pe liderii gigantului farmaceutic să nu trimită cele 29 de milioane de doze de vaccin, inutile acum, și să accepte ca în schimbul sumei de 600 de milioane de euro ce trebuie plătite de România, să furnizeze medicamente inovative în oncologie sau alte boli rare, multe dintre acestea indisponibile în România din cauza prețurilor uriaşe.
Alexandru Nazare va prezenta potențialilor investitori situația economică a României
Pe de altă parte, misiunea lui Alexandru Nazare este de a consolida parteneriatul cu SUA și a „poziției macroeconomice a României pe piețele internaționale”. În acest sens, ministrul Finanțelor va efectua un „turneu de promovare” la Washington și New York, care include întâlniri cu investitori internaționali în instrumente cu venit fix și cu agenții de rating. Tema discuțiilor purtate va fi prezentarea situației economice a României, a măsurilor de consolidare fiscală, precum și a strategiei de administrare a datoriei publice, în contextul menținerii unui „dialog constant și transparent cu mediul investițional internațional”.
