Patru dosare penale pentru violențe, la protestul neautorizat de ieri

Patru dosare penale pentru violențe, la protestul neautorizat de ieri
© EPA-EFE/ROBERT GHEMENT   |   Oamenii scandează împotriva jandarmilor, în timpul unui protest în fața sediului guvernului, după ce președintele României Klaus Iohannis și-a anunțat demisia, în București, România, 10 februarie 2025.

Patru persoane s-au ales cu dosare penale pentru opt infracțiuni, la protestul neautorizat din Piața Victoriei, la care au participat ieri câteva sute de persoane. Potrivit Jandarmeriei Capitalei, în urma încălcării prevederilor legale în vigoare au fost întocmite patru acte de sesizare a organelor de urmărire penală, pentru distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și ultraj. De asemenea, au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.000 de lei, pentru „instigarea prin orice mijloace, inițierea sau recurgerea la acțiuni violente sau alte manifestări, cu intenția de zădărnicire ori tulburare, în orice mod, a adunărilor publice".

Jandarmii acuză intenţia clară a manifestanţilor de a provoca incidente violente

În continuare, se fac verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au provocat forțele de ordine, au exercitat presiuni asupra dispozitivului de jandarmi și au incitat la violență, încălcând cadrul legal în vigoare. Jandarmeria reamintește faptul că manifestația nu a fost autorizată, astfel că desfășurarea acesteia s-a făcut în afara cadrului legal în vigoare, ceea ce este regretabil în actualul context internațional de securitate.

„Nu în ultimul rând, este de neînțeles cum unii cetățeni aleg să se manifeste violent, în ciuda riscului de a suporta rigorile legii, în timp ce alți participanți nu se delimitează de astfel de acțiuni și nu-i indică jandarmilor, din contră, existând situații punctuale când încercau să-i protejeze în fața forțelor de ordine", arată sursa citată. 

Timp citire: 1 min