Partidul de guvernământ din Ungaria este în discuţii cu diverse forţe politice, în căutarea unui grup nou în Parlamentul European – anunţă premierul Viktor Orban

Partidul de guvernământ din Ungaria este în discuţii cu diverse forţe politice, în căutarea unui grup nou în Parlamentul European – anunţă premierul Viktor Orban

Formaţiunea ungară de guvernământ şi Partidul Popular European s-au 'separat practic', iar FIDESZ este în discuţii cu diverse forţe politice, în căutarea unui grup nou în Parlamentul European - a declarat, vineri, premierul Viktor Orban, în interviul săptămânal la postul public de radio, citat de agenţiile de presă. El a menţionat că FIDEZS a purtat discuţii cu aliaţi politici din Polonia, fără a menţiona o formaţiune anume, precum şi cu fostul vicepremier italian populist Matteo Salvini şi cu Giorgia Meloni, lidera formaţiunii conservatoare Fraţii Italiei. 'Nu e nevoie să ne grăbim', a spus Orban, potrivit căruia obiectivul este crearea unei 'case politice' pentru FIDESZ şi alte forţe similare din Europa, care nu doresc migranţi şi vor să apere familiile tradiţionale. Miercuri, partidul premierului ungar şi-a anunţat retragerea din grupul europarlamentar al PPE, care avea până atunic 187 de mandate în legislativul comunitar, după ce popularii au adoptat o modificare a regulilor interne, în virtutea căreia un partid membru poate fi suspendat în ansamblul său. Începând din martie 2019, FIDESZ a fost suspendat din PPE, dar încă avea 12 eurodeputaţi în grupul europarlamentar, în pofida demersurilor unor membri ai conducerii acestuia de a-i exclude.

Timp citire: 1 min