
Partidul de guvernământ din Slovenia, Mișcarea pentru Libertate, GS a decis să nu mai folosească platforma Twitter, de teamă că rețeaua de socializare cumpărată recent de cel mai bogat om din lume, Elon Musk va fi folosită de politicieni pentru a răspândi știri false și discursuri instigatoare la ură.
”Având în vedere comportamentul și anunțurile noului proprietar și ale noii conduceri Twitter, ne putem aștepta ca aceștia să deschidă și mai mult căile comunicării indecente și discursurilor instigatoare la ură”, afirmă GS într-o declarație. Elon Musk, care s-a declarat susținător al libertății de exprimare a anunțat că va activa unele conturi suspendate de fosta conducere, printre care și pe cel al fostului președinte american, Donald Trump.
Mișcarea pentru Libertate a premierului liberal Robert Golob a câștigat alegerile parlamentare din aprilie cu o platformă care promitea restabilirea decenței politice și consolidarea statului de drept despre care spunea că a fost subminat de fostul prim-ministru conservator, Janez Jansa.
Jansa, un utilizator pasionat de Twitter a folosit platforma pentru a se contra cu critici și mass-media.
Mișcarea pentru Libertate a declarat că contul său de Twitter a fost blocat timp de trei săptămâni din cauza unor probleme tehnice și că și-a dat seama în această perioadă că nu are nevoie de această rețea pentru a se adresa în mod eficient cetățenilor.
”În același timp, platforma a fost folosită în mod abuziv de membrii și susținătorii anumitor partide politice pentru a polariza societatea, a răspândi știri false, a manipula, discredita, jigni sau chiar a folosi discursuri instigatoare la ură”, a spus GS, adăugând că nu vrea să facă parte dintr-o astfel de comunitate.