Parlamentarii reuniţi într-o şedinţă comună a Camerei Deputaților și Senatului vor dezbate şi vota, astăzi, moțiunea de cenzură inițiată de PSD, AUR și PACE - Întâi România împotriva guvernului Bolojan. Intitulat "STOP «Planului Bolojan» de distrugere a economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului", documentul a fost semnat de 254 de parlamentari şi prezentat săptămâna trecută în plenul reunit al Parlamentului de liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu. Votul va fi secret, cu bile, iar pentru ca moțiunea să fie adoptată este nevoie de cel puțin 233 de voturi "pentru".
Partidele parlamentare și-au stabilit ieri strategia de vot
Parlamentarii PSD urmează să voteze cu bilele la vedere, astfel încât să fie văzute de liderii grupurilor din legislativ ale partidului. Conducerea AUR nu a cerut parlamentarilor partidului să voteze cu bilele la vedere, fiecare deputat sau senator va decide individual modul în care își exprimă votul.
Grupul parlamentar al PNL de la Camera Deputaților nu va participa la vot, deşi membrii săi vor fi prezenţi la dezbateri. În schimb, grupul PNL de la Senat a decis ca parlamentarii să fie prezenți în bănci, dar să nu voteze. Parlamentarii USR vor fi prezenți în plen, dar nu vor exprima un vot la moțiunea de cenzură, în timp ce aleşii UDMR vor sta în bancă și vor spune "prezent, nu votez".
Membrii grupului minorităților naționale sunt împărțiți între a susține moțiunea de cenzură și a vota împotrivă. Aceștia au decis să voteze fiecare "după propria conștiință".
