Senatul și Camera Deputaților încep, astăzi, prima sesiune parlamentară ordinară a anului.
Alegerea birourilor permanente
Conform procedurilor, astăzi vor fi aleși, în fiecare cameră, membrii birourilor permanente - vicepreședinții, secretarii și chestorii. Președinții celor două camere parlamentare, Mircea Abrudean - Senat și Sorin Grindeanu - Camera Deputaţilor, au fost aleși, după constituirea Parlamentului, pentru un mandat de patru ani.
Potrivit regulamentelor celor două camere, alegerea membrilor birourilor permanente se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora, conform configurației politice a forului respectiv și negocierii liderilor grupurilor parlamentare. Listele candidaților propuși se vor supune în întregime votului Camerei Deputaților, respectiv Senatului, și se aprobă cu votul deschis al majorității parlamentarilor prezenți în fiecare cameră.
Acte normative supuse dezbaterii în noua sesiune parlamentară
În această sesiune parlamentară sunt anunţate a fi adoptate pachetul privind reforma administrației publice, măsurile de relansare economică și legea bugetului de stat pe 2026. De asemenea, opoziția a anunțat că pregătește moțiuni simple împotriva miniștrilor de Externe și al Apărării, dar și de cenzură la adresa Guvernului, precum și mai multe inițiative legislative legate de reducerea cheltuielilor statului și de protejarea cetățenilor.
