
Parlamentul ucrainean l-a demis, prin vot, pe ministrul Sănătăţii, Maksym Stepanov, acuzat de proasta gestionare a epidemiei de COVID-19. Cu 292 de sufragii ale deputaţilor, faţă de doar 226, câte ar fi fost necesare pentru demitare, Stepanov a rămas fără funcţia pe care o ocupa de 14 luni, de la declanşarea pandemiei. Schimbarea sa a fost propusă de însuşi premierul Denis Şmihal, care acuză lentoarea campaniei de vaccinare, lansată abia pe 24 februarie. Analiştii notează că în Ucraina, cotată drept una dintre cele mai paupere ţări din Europa, mai puţin de un milion de oameni au primit prima doză de vaccin şi nici 30 de mii n-au făcut schema completă de imunizare, la o populaţie de circa 40 de milioane de locuitori. În plus, Stepanov e protagonistul unor scandaluri de corupţie. Deputaţii din opoziţie îl acuză că a achiziţionat la preţuri umflate vaccinuri anti-COVID din China şi echipamente de protecţie pentru personalul medical. Asociaţiile caritabile din ţară reclamă lipsa aparatelor de oxigen pentru pacienţii grav bolnavi şi acuză guvernul că n-a prevăzut al doilea val al pandemiei, din toamna anului trecut, şi a luat bani de la Sănătate pentru a reface infrastructura rutieră. Circa 2,2 milioane de ucraineni s-au contaminat, până acum, cu noul coronavirus şi aproape 50 de mii au murit.