Ministerul Afacerilor Externe, în colaborare cu Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne, precum și cu alte instituții ale statului român și în coordonare cu structurile dedicate ale Comisiei Europene, a participat ieri la o nouă operațiune de evacuare medicală de urgență din Fâșia Gaza. Potrivit unui comunicat transmis de MAE, transportul, al optulea zbor umanitar organizat de România din Gaza, a inclus 12 pacienți pediatrici grav afectați de lipsa accesului la tratament medical adecvat, alături de 36 de membri de familie.
Operațiunea a fost realizată cu implicarea MAE, cu sprijinul Ambasadei României la Tel Aviv, al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, al MApN, MAI - Departamentul pentru Situații de Urgență, al Ministerului Sănătății și al unor organizații nonguvernamentale de pe teritoriul României, pentru realizarea tuturor activităților de preluare, transport în România, prin intermediul forțelor aeriene române și asigurarea pe parcursul transportului de îngrijirii adecvate, se precizează în comunicat.
Pacienţii vor primi tratament în Franţa şi Norvegia
Ulterior sosirii în București, din totalul persoanelor evacuate din Fâșia Gaza, 4 pacienți și 6 aparținători ai acestora vor fi transportați în Franța. Ceilalți 8 pacienți, însoțiți de 30 de aparținători ai acestora, vor primi tratament de specialitate în unități spitalicești din Norvegia, unde urmează să fie transportați cu o aeronavă asigurată de Slovacia. Operațiunea a fost susținută financiar și operațional prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al Comisiei Europene, în strânsă coordonare cu Organizația Mondială a Sănătății și cu autoritățile israeliene relevante.
MAE subliniază că România va continua să contribuie la efortul de atenuare a efectelor crizei umanitare asupra civililor palestinieni din Fâșia Gaza, acționând în strânsă coordonare cu partenerii săi internaționali. "Totodată, MAE urmărește alături de partenerii săi din UE și regiune evoluțiile situației din Fâșia Gaza și reafirmă necesitatea identificării imediate a unor soluții care să conducă la eliberarea tuturor ostaticilor, o încetare permanentă a focului, protejarea populației civile și reluarea ajutorului umanitar la scară largă pentru civilii afectați", se menționează în comunicat.
