O nouă scădere a rezervelor internaționale ale BNR

Romania Banca Nationala rezerve internationale aur valuta
© EPA/NARENDRA SHRESTHA   |   Lingouri de aur expuse la Monetăria din Kathmandu, Nepal, pe 15 august 2023

Rezervele internaționale ale României, valută și aur, au scăzut la 72,34 miliarde de euro la sfârșitul lunii septembrie, de la 77,63 miliarde de euro la 31 august, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României. Astfel, rezervele valutare se situau la 60,06 miliarde de euro, față de 64,87 miliarde de euro la 31 august 2026.

În septembrie, au avut loc intrări de 3,3 miliarde de euro, iar ieșirile au ajuns la 8,1 miliarde de euro. Nivelul rezervei de aur s-a menținut la 103,6 tone, dar în condițiile evoluțiilor prețurilor internaționale, valoarea acesteia s-a situat la 12,28 miliarde de euro. BNR a mai anunțat că plățile scadente în luna octombrie 2026 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanțelor, însumează circa 350 milioane de euro.

Timp citire: 1 min