O jurnalistă italiană care a calificat-o drept „pitică” pe șefa guvernului, Giorgia Meloni, trebuie să-i plătească acesteia 5.000 de euro daune

O jurnalistă italiană care a calificat-o drept „pitică” pe șefa guvernului, Giorgia Meloni, trebuie să-i plătească acesteia 5.000 de euro daune
© EPA-EFE/MICHAEL REYNOLDS   |   Prim-ministrul Italiei Giorgia Meloni participă la o reuniune a Consiliului NATO-Ucraina în timpul Summitului Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) la Centrul de Convenții Walter E. Washington din Washington, DC, SUA, 11 iulie 2024.

O jurnalistă italiană care și-a bătut joc, pe internet, de talia mică a premierului Giorgia Meloni a fost obligată să-i plătească acesteia 5.000 de euro daune – scriu media internaționale.

„Pitica” are 1,63

Free-lancer, Giulia Cortese a numit-o pe șefa dreptei italiene „pitică”, într-o postare pe rețelele de socializare din octombrie 2021, în care adăuga: „Nu mă sperii. În plus, ai (doar) 1,2 m înălțime”.

Potrivit cotidianului roman Il Messaggero, premierul Meloni are, de fapt, 1,63 m.

„Guvernul italian are o problemă serioasă cu libertatea de exprimare și disidența jurnalistică” - susține Cortese.

Cazul Saviano

Ea însăși fostă publicistă, Meloni, care a preluat funcția de premier în octombrie 2022, și-a mai chemat în instanță foști colegi de breaslă.

În cel mai cunoscut caz, ea l-a dat în judecată, cu succes, pe jurnalistul și scriitorul Roberto Saviano, pentru defăimare

În decembrie 2020, la televiziunea națională, autorul celebrului volum „Gomorra”, despre mafia din Napoli, a numit-o pe Meloni „ticăloasă”, din cauza liniei ei dure cu privire la migranții ilegali.

O instanță i-a aplicat lui Salvino o amendă cu suspendare de 1.000 de euro, deși Meloni solicitase despăgubiri în valoare de 75.000 de euro.

Măști

În 2021, actualul premier a dat în judecată și doi jurnaliști de la cotidianul Domani, pentru un articol în care o acuzau că a încercat să-și folosească influența pentru a obține furnizarea preferențială de măști anti-COVID 19 de la sistemul sanitar italian.  

Timp citire: 1 min