Fostul președinte venezuelean, Nicolas Maduro, şi soţia sa, capturaţi de forţele americane la începutul anului, se confruntă cu noi acuzaţii în SUA, pe lângă cele de „narcoterorism”. Procurorii americani îi acuză acum pe cei doi că, alături de alţi lideri venezueleni, au „conspirat pentru a reprima disidenţa prin încălcări grave ale drepturilor omului”, ordonând şi autorizând violenţa, ameninţările şi tortura fizică.
SUA consideră că Nicolas Maduro şi soţia sa „au abuzat de poziţiile lor de încredere publică, îmbogăţindu-se prin corupţie şi rămânând la putere prin grave încălcări ale drepturilor omului” timp de peste 25 de ani. Maduro a condus în mod autoritar ţara ca preşedinte al unui guvern socialist din 2013 până în 2026. În timpul mandatului său, economia Venezuelei, care deţine cele mai mari rezerve dovedite de petrol din lume, a fost afectată de o gestionare defectuoasă, corupţie şi sancţiuni. În ianuarie, el şi soţia sa, Cilia Flores, au fost capturaţi de forţele speciale americane la Caracas într-o operaţiune controversată, pe care unii critici au descris-o ca încălcând dreptul internaţional.
SUA i-au inculpat deja pe soţii Maduro de infracţiuni precum narcoterorismul. Procesul lor este programat să înceapă la 1 iunie 2027. Maduro este acuzat că şi-a folosit postul de preşedinte şi funcţiile guvernamentale anterioare de-a lungul mai multor ani pentru a facilita contrabanda a mii de tone de cocaină în SUA. Nicolas Maduro şi Cilia Flores au negat până acum acuzaţiile şi au acuzat la rândul lor SUA de răpire. Ambii se află în arest preventiv în cartierul Brooklyn din New York încă din momentul arestării lor.
