Muntenegrul l-a expulzat pe ambasadorul Serbiei

Muntenegrul l-a expulzat pe ambasadorul Serbiei

Ambasadorul Serbiei la Podgorica a fost declarat pe 28 noiembrie persona non grata pentru amestec în treburile interne ale Muntenegrului. Acesta este acuzat de amestec în treburile interne, după ce a afirmat că o sesiune din 1918 prin care Parlamentul Muntenegrului a abolit suveranitatea țării a fost “eliberatoare”, notează Reuters, care precizează că Serbia a răspuns prin expulzarea ambasadorului muntenegrean la Belgrad.

După abolirea suveranității, Muntenegrul s-a alăturat Iugoslaviei, iar după dizolvarea acesteia, la începutul anilor ’90, a rămas într-o uniune cu Serbia până în 2006, când și-a proclamat independența. Guvernul care a decis expulzarea ambasadorului sârb reprezintă  Partidul Democratic al Socialiștilor, al președintelui Milo Djukanovic, aflat la putere din anii ’90. PDS-ul este pro-occidental și a reușit să integreze Muntenegru în NATO în 2017. În 2016, autoritățile au dejucat o lovitură de stat, pusă la cale de membri ai opoziției, naționaliști sârbi și agenți ruși care încercau să prevină aderarea la NATO. PDS-ul, care este acuzat de corupție, a pierdut însă alegerile din august 2019 în fața unei alianțe a formațiunilor pro-sârbe.

Timp citire: 1 min