UPDATE: Președintele României, Nicușor Dan, a trimis un mesaj de condoleanțe familiei muncitorului român decedat după ce a fost prins sub dărâmături la Torre dei Conti, din centrul Romei.
”Am aflat cu profundă tristețe vestea că românul prins sub dărâmăturile turnului medieval din Roma s-a stins azi-noapte la spital. Transmit condoleanțe familiei și celor apropiați. Gândurile mele se îndreaptă și către toți românii care muncesc departe de casă, cu dăruire și sacrificiu. Apreciez efortul impresionant al echipelor de salvare italiene, care au încercat, timp de peste 11 ore, să-i salveze viața. Dumnezeu să-l odihnească în pace și să aducă alinare familiei îndurerate”, a transmis președintele Nicușor Dan.
ŞTIRE INIŢIALĂ: Muncitorul român surprins ieri de prăbuşirea unui turn medieval din Roma a decedat în cursul nopţii.
Operaţiunea de salvare a implicat 140 de pompieri care au intervenit pentru a-l ajuta pe acesta. După foarte multe ore, ei au ajuns la rănit şi au solicitat intervenţia medicilor, care l-au conectat imediat la oxigen şi i-au administrat calmante. Ulterior, el a fost scos în viaţă dintre ruine, însă ajuns în ambulanţă a suferit un stop cardio-respirator, iar după resuscitare a fost transportat la spital în stare gravă, acolo unde a murit în mai puţin de o oră. Celălalt muncitor român în vârstă de 64 de ani este internat într-un alt spital din capitala italiană, este conştient şi are doar o fractură nazală.
Au fost două căderi ale turnului înalt de 29 de metri, prima în jurul orei 10:30 GMT, iar următoarea la circa 90 de minute mai târziu. Turnul medieval, ridicat de Papa Inocențiu al III-lea la începutul secolului al XIII-lea, urma să fie transformat în muzeu și spațiu de conferințe și este situat la jumătatea străzii Via dei Fori Imperiali, bulevardul larg care duce de la Piazza Venezia la Colosseum. Parchetul din Roma a deschis o anchetă pentru a stabili cauză prăbuşirii.
