
UPDATE 4: „Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a deschis o anchetă penală asupra acestui eveniment teribil” – a anunțat președintele Volodimir Zelenski, după decesul ministrului de Interne, Denis Monastirski, într-un accident de elicopter, soldat cu cel puțin 14 morți și 25 de răniți, între care 11 copii. Zelenski a mai precizat că șeful poliției naționale a Ucrainei, Ihor Klimenko, va conduce, interimar, ministerul de Interne.
UPDATE 3: Bilanțul tragediei aviatice a fost revizuit la 14 morți, dintre care un copil.
UPDATE 2: Ministrul german de Interne, Nancy Faeser, a anunţat, miercuri, că a oferit Kievului „sprijinul” țării sale în ancheta menită să clarifice cauzele prăbuşirii elicopterului în care au murit cel puţin 18 persoane, inclusiv omologul său ucrainean, Denis Monastirski.
Accidentul este o „știre îngrozitoare” - a mai scris ea, într-un comunicat de presă, adăugând că este foarte „întristată” de decesul omologului său și al colaboratorilor acestuia, precum și de faptul că în accident au murit și copii. Catastrofa aeriană arată, „din nou, tributul imens pe care Ucraina îl plătește în acest război” - a apreciat, la rândul său, cancelarul german, Olaf Scholz, pe contul său de Twitter.
UPDATE: Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a deplâns miercuri o „tragedie îngrozitoare” și și-a exprimat „durerea de nespus”, în urma prăbușirii unui elicopter peste o grădiniță de lângă Kiev. Incidentul a provocat moartea a 18 oameni, între care copii și șefii ministerului ucrainean de Interne. „Durerea este de imposibil de exprimat" - a scris pe Telegram șeful statului.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Ministrul ucrainean de interne, Denis Monastirski, adjunctul său și un secretar de stat din Ministerul de interne de la Kiev și-au pierdut viața în urma prăbușirii elicopterului în care se aflau lângă o grădiniță din orașul Brovari, în regiunea Kiev, a anunțat ministerul ucrainean de interne. Bilanțul tragediei aviatice este de cel puțin 18 morți, dintre care 9 se aflau în aparat și 9 la sol. Printre acestea din urmă se numără și doi copii. De asemenea, cel puțin 26 de persoane, între care 12 copii, au fost rănite.
Până în acest moment nu se cunosc cauzele tragediei.
Denis Monastirski avea 42 de ani și era de profesie avocat. Fusese ales în 2019 deputat în Rada Supremă pe listele partidului Slujitorul Poporului, al președintelui Volodimir Zelenski, și a fost numit în funcția de ministru în 2021.