În mesajul său de Anul Nou, președintele Nicușor Dan a declarat că în 2026 este esențial ca statul român să devină mai eficient, mai corect și mai aproape de cetățeni, după ce 2025 a fost "un an al încercărilor, al neliniștilor și al întrebărilor firești", dar și al "rezistenței și al maturității civice".
"În pragul unui nou an, ne oprim pentru câteva clipe și privim cu luciditate și onestitate atât spre drumul parcurs, cât și spre responsabilitatea viitorului care ne așteaptă. Anul 2025 a fost un an al încercărilor, al neliniștilor și al întrebărilor firești. Mulți români au resimțit presiunea creșterii costului vieții, temerile legate de stabilitatea locurilor de muncă și incertitudinea unei lumi tot mai imprevizibile. Aceste realități sunt reale și nu pot fi ignorate. Dar 2025 a fost, în același timp, un an al rezistenței și al maturității civice. Un an în care România a rămas ferm ancorată în valorile sale democratice și în angajamentele europene și euroatlantice. Un an în care societatea noastră a demonstrat că știe să se mobilizeze, să fie solidară și responsabilă atunci când este cu adevărat pusă la încercare", a afirmat șeful statului.
2026 - "șansa de a reînnoi încrederea"
"Privind spre 2026, este esențial ca statul român să devină mai eficient, mai corect și mai aproape de cetățeni. Reforma, responsabilitatea și competența nu pot rămâne simple declarații de intenție, ci obligații ale statului față de fiecare român. România are un potențial uriaș. Valorificarea lui presupune o viziune comună, o economie modernă și competitivă, o administrație eficientă, un sistem educațional adaptat viitorului, un stat de drept solid, care investește în securitatea sa și în care marea corupție nu își mai găsește locul. În esență, o țară care își respectă cetățenii. Anul Nou ne oferă șansa de a reînnoi încrederea, de a corecta ceea ce nu a funcționat și de a construi, împreună, o Românie mai dreaptă și mai puternică. Drumul nu va fi ușor, dar sunt convins că este un drum pe care îl putem parcurge cu succes. Vă doresc tuturor sănătate, liniște și puterea de a privi cu speranță spre viitor. La mulți ani tuturor românilor, oriunde v-ați afla!", a mai transmis președintele Nicușor Dan.
Ilie Bolojan, mesaj tot despre încredere
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care își exprimă încrederea că "putem depăși greutățile" și România să fie "un loc în care fiecare să-și poată clădi un viitor mai bun".
"Dragi români, vă doresc multă sănătate și un an nou cu împliniri. Încheiem împreună un an dificil, în care a fost necesar să facem ordine în finanțe și să îndreptăm multe neajunsuri. Vă mulțumesc tuturor pentru efortul depus să vă susțineți familiile, pentru răbdare și pentru sacrificiile făcute. Anul viitor am încredere că putem depăși greutățile și să facem din România, țara noastră, un loc în care fiecare să-și poată clădi un viitor mai bun", a scris prim-ministrul pe pagina sa de Facebook. "La mulți ani!. Dumnezeu să aibă în pază toți românii de pretutindeni!", și-a încheiat Ilie Bolojan mesajul.
