Ministerul Apărării Naționale anunță că, din datele pe care le are în acest moment, pe fondul evoluției situației de securitate din Iran, nu rezultă o amenințare militară la adresa teritoriului național. Potrivit unui comunicat al MApN, „Armata României are permanent în serviciu forțe care asigură supravegherea mediilor aerian, naval, terestru, informațional și cyber, precum și detectarea amenințărilor și reacția imediată”, precizând că militari și specialiști civili se află non-stop în servicii de permanență și de intervenție.
Conducerea armatei mai spune că aceasta „și-a ajustat postura” și că au fost dispuse „măsuri de creștere a vigilenței și de pregătire a sistemelor care completează forțele de reacție imediată”. Printre acestea se află facilitatea navală a Statelor Unite ale Americii de la Deveselu, integrată în sistemul de comandă și control al NATO, care asigură protecția antibalistică împotriva amenințărilor emergente din afara zonei Euro-Atlantice. Ministerul Apărării Naționale a mai precizat că „se află în contact permanent cu aliații și se coordonează cu aceștia pe toate palierele”.
Tot astăzi, președintele Nicușor Dan a dat asigurări că România este în deplină siguranță și în afara oricărui pericol.
