Legislativul începe azi a doua sesiune parlamentară a anului

Legislativul începe azi a doua sesiune parlamentară a anului
© Facebook - Parlamentul Romaniei - Camera Deputatilor   |   Faţada Palatului Parlamentului este iluminată în culorile tricolorului românesc, marcând Ziua Drapelului Naţional, în București, România, 26 iunie 2025.

Senatul și Camera Deputaților încep, astăzi, cea de a doua sesiune parlamentară ordinară a anului 2025. Potrivit deciziilor publicate vineri în Monitorul Oficial, cele două Camere au fost convocate, de la ora 16:00, de președintele Senatului, respectiv președintele Camerei Deputaților.

Conform procedurilor, în prima zi din sesiunea parlamentară, Senatul și Camera Deputaților își vor alege noile conduceri, pe membrii noilor birouri permanente și anume vicepreședinții, secretarii și chestorii. Alegerea acestora se face, în fiecare Cameră, la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea lor, potrivit configurației politice și negocierii liderilor de grupuri, votul fiind secret cu buletine. Președinții celor două Camere - Mircea Abrudean (Senat) și Sorin Grindeanu (Camera Deputaților) - au fost aleși pentru un mandat de patru ani.

Tot astăzi, Senatul și Camera Deputaților se reunesc, de la ora 19:00, în ședințe comune succesive, pentru angajarea răspunderii Guvernului, pe rând, pentru cinci proiecte adoptate de Cabinetul Bolojan care fac parte din pachetul doi de reformă.

Timp citire: 1 min