
Percheziţii în serie au vizat, marţi, circa 20 de jurnalişti, militanţi pentru drepturile omului şi sindicalişti din Belarus, în cadrul unei anchete privind protestele antiprezidențiale de anul trecut, reprimate dur de autorităţi. Comitetul de anchetă belarus, care este însărcinat cu dosarele penale, a explicat că aceste raiduri au avut loc în cadrul investigaţiei sale asupra finanţării şi organizării unor ''acţiuni ce aduc atingere gravă ordinii publice''. Ţara a fost scena multor luni de manifestaţii contra realegerii, în august 2020, a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, la putere din 1994, pe fondul acuzaţiilor de fraude electorale masive. Regimul a replicat cu valuri de arestări în masă, violenţe ale poliţiei şi arestarea sau exilul principalilor reprezentanţi ai mişcării de protest. Săptămâna trecută, Lukaşenko a afirmat că a înfrânt un așa-numit război fulger declanșat de Occident şi de opoziţie împotriva regimului său, cu referire la mişcarea de contestare. Potrivit asociaţiei de profil din Belarus, 477 de jurnaliști au fost arestaţi anul trecut în ţară, iar mulţi au făcut obiectul unor anchete penale.