Japonia vinde nave de război de ultimă generație unui alt aliat cheie al SUA

Fregata multi-sistem Mogami de producție niponă 6.11.2022
© EPA/ISSEI KATO   |   Fregata multi-sistem Mogami de producție niponă 6.11.2022

Ministerul australian al Apărării a anunțat că va cumpăra 11 fregate japoneze din clasa Mogami, nave de luptă de suprafață de ultimă generație. Experții spun că acest tip de nave sunt la fele de bune și în anumite pribințe chiar mai bune decât cele fabricate de China și SUA. Ministrul australian pentru Industrie de Apărare, Pat Conroy, a numit acordul „un alt pas către livrarea unei marine mult mai mari și mai ucigătoare, cu fregate stealth care să ne liniștească aliații și să ne descurajeze adversarii”.  

Australia își modernizează marina fiind preocupată de acțiunile Chinei în zonă

Principala preocupare de securitate a Australiei este rivalitatea crescândă de vecinătate cu China, care a fost alimentată la începutul acestui an când o forță specială navală chineză a circumnavigat continentul și a organizat exerciții cu muniție de luptă în largul țărmurilor australiene, forțând zeci de avioane de pasageri să se abată de la rutele lor obișnuite de zbor. Noile nave de război, construite de Mitsubishi Heavy Industries, vor avea 32 de celule de lansare verticală Mk 41, capabile să lanseze rachete sol-aer și rachete antinavă, a declarat Ministerul nipon al apărării.

Timp citire: 1 min