
În timp ce preşedintele Vladimir Putin îndemna la deoffshorizare şi întoarcerea banilor în Rusia, rudele consilierului său Igor Levitin şi-au făcut o avere de sute de milioane de dolari şi afaceri în afara ţării prin intermediul unor companii offshore, scrie Dmitrii Velikovskii în Istories.
Consilierul preşedintelui Rusiei, în trecut ministru al Transportului, Igor Levitin, a fost în slujba statului mai mult de 16 ani. Deţinând funcţia de ministru, în perioada 2004-2012, el a devenit de mai multe ori unul dintre cei mai avuţi membri ai Guvernului. Iar în 2020, conform declaraţiei de avere, a primit 43 de milioane de ruble – mai mult decât orice angajat al administraţiei prezidenţiale.
„Istories” a descoperit că averea rudelor apropiate ale lui Levitin e mult mai mare. Rudele nu sunt obligate prin lege să-şi declare veniturile. Dar am aflat că doar o singură companie din Cipru (Quortia Limited), aparţinând fratelui consilierului preşedintelui Leonid Levitin şi soţiei acestuia, Nelea, a aprobat acum câţiva ani plata unor dividende de peste 40 de milioane de dolari. În total, valoarea activelor controlate de familia Levitin atingea cifra de cel puţin 300 de milioane de dolari. Aceste active sunt diverse: companii de transport, complexe de cottage-uri, cafenele şi centre comerciale în Moscova sau vile în Muntenegru.
Astfel, în timp ce preşedintele Vladimir Putin îndemna oamenii de afaceri ruşi să-şi „deoffshorizeze” şi să readucă capitalurile în Rusia, rudele consilierului său şi-au dezvoltat afaceri în Europa prin intermediul companiilor offshore.
Proiectul staţiunii din Muntenegru
[…]
Leonid Levitin, împreună cu fostul director financiar şi coproprietar al „Iujkuzbasugol”, Iurii Kuşnerov, deţine o parcelă de aproximativ trei hectare din pitorescul litoral adriatic, în localitatea Rezevice. Deocamdată e doar o coastă de deal care coboară direct la mare. În apropiere se află una din cele mai frumoase vile din Muntenegru, care la fel îi aparţine lui Kuşnerov.
La sfârşitul anului trecut, autorităţile locale au aprobat construirea pe acest teren a unui hotel de cinci stele. În presă a apărut proiectul viitoarei staţiuni, o parte a căreia este deţinută de Leonid şi Nelea Levitin, printr-un lanţ de companii cipriote şi muntenegrene, şi de Iurii Kuşnerov (Levitin deţine 36% din compania Stratex doo, unul dintre participanţii-cheie la acest proiect, iar Kuşnerov – 24%). Pe lângă hotelul cu cinci etaje, aici va fi amenajat un parc şi 16 vile cu vedere la mare. În acest proiect urmează să fie investiţi 55 de milioane de dolari.
Leonid Levintin şi Iurii Kuşnerov se cunosc de mult timp. Ei au investiţii în Muntenegru de mai bine de 15 ani. Numele lui Levitin apare în „dosarul Panama”, în actele registratorului offshore Mossack Fonseca, care în urma unor scurgeri de date în 2015, au apărut în presa de investigaţie din mai multe ţări. Conform acestor documente, fratele consilierului preşedintelui i-a transmis lui Kuşnerov dreptul asupra unei părţi de teren în Muntenegru încă în 2005.
Apartamente în Cehia
[…]
„Preţurile la nivel înalt” nu i-au jenat pe Levitini. Prin intermediul companiei cipriote Quortia Limited şi al companiei cehe Tratado Invest, soţii Leonid şi Nelea Levitin deţin trei apartamente, un spaţiu comercial şi câteva locuri de parcare în centrul oraşului Karlovy-Vary. Apartamentele se află în casele de la poalele Dealului Castelului, pe malul râului Tepla, la doar o sută de metri de principalele atracţii din Karlovy Vary. Două apartamente de aproximativ 130 de metri pătraţi, au fost achiziţionate în 2007, al treilea – de 90 de metri pătraţi, în casa de alături, cumpărat în 2014. Conform „Atlasului preţurilor” al companiei cehe Reas, costul de piaţă al acestor trei apartamente se încadrează între 500 şi 700 de mii de dolari.
Până în 2015, Leonid şi Nelea Levitin se numărau în lista de proprietari ai companiei cehe OLS Group, înregistrată în 1999. Aceasta mai deţine câteva locuinţe în aceleaşi case. Printre fondatorii companiei s-a numărat şi soţia lui Igor Levitin, Natalia. În 2004, la o lună după ce soţul ei a fost numit ministru, Natalia a cedat partea sa din companie Nelei Levitin.
Pe lângă aceste apartamente, activele familiei Levitin mai includeau, surprinzător, o casă de bătrâni în orăşelul ceh Cenkov. Clădirea cu trei nivele, cu o suprafaţă de 1760 de metri pătraţi, a fost dată în exploatare în 2015. Aici sunt îngrijiţi rezidenţi care suferă de boala Alzheimer şi demenţă. Construcţia a costat cel puţin 2,5 milioane de euro, conform rapoartelor companiei Welfare Invest sro, care deţine clădirea şi terenul. Beneficiarii finali ai acesteia sunt Leonid şi Nelea Levitin.
Imobile în Rusia
Cea mai mare investiţie se află în Rusia. Este vorba de complexul locativ „Alexandrovskii”, care se construieşte din 2018, se află la jumătate de oră distanţă de Sankt-Peterburg, fiind de facto un nou cartier al oraşului Puşkin. „Un cartier în care confortul vieţii europene se combină cu tradiţia arhitecturală a veacului de aur”, potrivit site-ului proiectului.
Complexul are 200 de hectare. Activele holdingului „Puşkin”, care deţine compania de construcţii, sunt de aproape cinci miliarde de ruble. Leonid şi Nelea Levitin deţineau, prin compania cipriotă Quortia Limited, 64% din „Puşkin”, cel puţin până în 2019. Ulterior, această parte a trecut la Fonful de Investiţii „Gorizont”.
Familia Levitin deţine un proiect similar şi în Podmoskovie, nu departe de Krasnogorsk. La 20 de kilometri de Moscova, alături de localitatea Kozino, a fost ridicat complexul locativ „Artek”.
[…]
Citește articolul integral în Istories