
Iordania a scos miercuri în afara legii Frația Musulmană, cel mai vocal grup de opoziție din țară, și i-a confiscat bunurile după ce membrii grupului s-au dovedit a fi implicați în acte de sabotaj. Nu a existat niciun comentariu imediat din partea mișcării, care a funcționat legal în Iordania de zeci de ani și are un sprijin larg răspândit în centrele urbane importante și în zeci de birouri din întreaga țară.
Frăția Musulmană este interzisă în majoritatea țărilor arabe
Ministrul iordanian de interne, Mazen Fraya, citat de Reuters, a spus că toate activitățile grupului vor fi interzise și oricine va promova ideologia acestuia va fi tras la răspundere prin lege. Mișcarea nu mai are voie să publice nimic, nicăieri, iar interdicția vizează și închiderea și confiscarea tuturor birourilor și proprietăților sale, a adăugat el. Oponenții Frăției, care este interzisă în majoritatea țărilor arabe, spun că este o grupare teroristă periculoasă care trebuie zdrobită. Mișcarea spune că a renunțat public la violență cu zeci de ani în urmă și urmărește o viziune islamistă folosind mijloace pașnice.