Șase departamente din Franța au fost plasate în alertă roșie pentru inundații, pe fondul ploilor ”excepționale”, despre care meteorologii francezi spun că au ajuns la 630 mm în 48 de ore. Autoritățile au spus că au închis drumuri, au evacuat cartiere și au cerut locuitorilor să evite să se pună în pericol făcând fotografii și videoclipuri. Zonele acoperite de alertă includ Lyon, al treilea oraș ca mărime din țară, precum și Cannes, care luna trecută a fost afectat de inundații fulgerătoare. Inundațiile din sudul Franței au loc la o săptămână după ce rămășițe ale uraganului Kirk au afectat vestul Europei și după ce, la începutul lui septembrie, Europa centrală și de est a fost lovită de cele mai grave inundații din peste două decenii.