Întreaga populație a Austriei intră, de luni, în carantină

Întreaga populație a Austriei intră, de luni, în carantină

Întreaga populație a Austriei intră, de luni, în carantină, iar de la 1 februarie 2022 vaccinarea anti-COVID-19 devine obligatorie. Măsurile, de o fermitate fără precedent în Uniunea Europeană, au fost adoptate de guvernului cancelarul conservator Alexander Schallenberg, după consultări cu guvernatorii landurilor, pe fondul recrudescenței contaminărilor cu noul coronavirus. Sâmbătă seară, la chemarea extremei drepte, circa 40 de mii de oameni au protestat în centrul Vienei față de noile măsuri decise de guvern, pe care le-au calificat drept dictatoriale și de esență fascistă.

Acum o săptămână, carantina fusese instituită doar pentru persoanele nevaccinate contra COVID-19. Acestea au voie să iasă din casă numai pentru activităţi considerate vitale – mersul la serviciu, la școală sau la medic, cumpărarea de produse esenţiale, scurte plimbări sau deplasarea la un centru de vaccinare, pentru a se imuniza. Potrivit media internaționale, intră sub incidența carantinei circa două milioane de oameni, iar încălcarea acesteia se pedepsește cu amenzi de până la 500 de euro pentru persoanele fizice şi de până la 3.600 pentru firme.

Circa două treimi din cei aproape 10 milioane de austrieci au făcut schema completă de vaccinare, sensibil sub media Uniunii Europene, fapt pe care cancelarul Schallenberg l-a calificat drept ruşinos. El și-a cerut iertare persoanelor vaccinate pentru noile restricții pe care le vor suporta, dar le-a solicitat austriecilor să accepte evidența că strategiile persuasive au eșuat și că numărul celor imunizați rămâne prea mic.

Observatorii notează că întreaga Europă Centrală e grav afectată de noul val al pandemiei și că țările vecine Austriei acuză, la rîndul lor, dificultăți în gestionarea crizei sanitare. Landurile germane iau în calcul restricții la fel de dure, Cehia și Slovacia au raportat, sâmbătă, recorduri de noi contaminări în 24 de ore, iar în Ungaria situaţia epidemiologică a continuat să se deterioreze și premierul Viktor Orbán a avertizat că oamenii nevaccinaţi sunt în pericol de moarte.

Timp citire: 1 min