Intrarea României în programul Visa Waiver ar putea fi amânată

Intrarea României în programul Visa Waiver ar putea fi amânată
© EPA-EFE/ROBERT GHEMENT   |   Ambasadoarea SUA în România Kathleen Kavalec este salutată de premierul român Marcel Ciolacu, la evenimentul de lansare a programului SUA de scutire de vize pentru România, desfășurat la sediul Guvernului din București, România, 10 ianuarie 2025.

Administrația Trump discută o posibilă amânare a programului Visa Waiver în cazul României. Nu este clar dacă discuția are legătură cu politica generală a noii administrații privind migrația sau cu anularea alegerilor prezidențiale din România. Informaţia a fost confirmată chiar de Homeland Security, într-un răspuns pentru HotNews: „Vă putem spune că, în concordanță cu concentrarea administrației Trump pe securitatea țării, Departamentul pentru Securitate Internă reanalizează recenta desemnare a României în Programul Visa Waiver. În acest moment, nu există actualizări privind implementarea ESTA.”

Scenarii posibile

În cel mai fericit caz, ar putea fi doar o verificare administrativă de rutină pentru ca Homeland Security să se asigure, din nou, că toate condițiile tehnice şi de securitate sunt îndeplinite. În acest caz, e posibil ca procesul să continue apoi fără întârzieri majore. Pe de altă parte, însă, dacă administrația Trump consideră că includerea României în Visa Waiver ridică probleme de securitate națională sau riscuri de imigrație ilegală, departamentul de securitate internă ar putea recomanda o amânare sau chiar o revocare a deciziei, ceea ce ar fi fără precedent.

Reacţii ale diplomaţiei române

Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti şi Ambasada României la Washington spun că se află într-un dialog activ cu autoritățile americane şi că, în acest moment „nu există nici o comunicare oficială privind modificarea datei avute în vedere pentru actualizarea sistemului de autorizare a călătoriilor - ESTA". România consideră Programul Visa Waiver ca fiind un parteneriat  de securitate  și avem convingerea că operaționalizarea acestuia va contribui la securitatea frontierelor și la combaterea migrației ilegale, se mai precizează în comunicatul MAE.

Ilie Bolojan, după ședința Consiliului European de la Bruxelles, a precizat că „în afară de precizările MAE nu am alte chestiuni de comentat. Cred că, în perioada următoare, cel puţin până la finalul acestei luni, când există acest termen, vom avea o comunicare comună a celor implicaţi, în aşa fel încât să se arate data de la care se va intra practic în vigoare”.

Context

România ar trebui să intre în programul Visa Waiver în jurul datei de 31 Martie. Fosta administrație Biden a anunțat pe data de 10 ianuarie intrarea României în programul Visa Waiver, potrivit căruia cetățenii români care doresc să efectueze vizite de scurtă ședere în Statele Unite, pentru turism sau afaceri, nu vor mai avea nevoie de viză. România ar urma să devină al 43-lea stat inclus în Programul Visa Waiver și primul din regiunea Mării Negre.

 

Timp citire: 1 min