Încă un deținut politic venezuelean a murit în arest

Venezuela detinut politic deces arest
© EPA/RONALD PENA   |   Rudele prizonierilor politici protestează în fața sediului Parchetului Public din Caracas, Venezuela, 9 decembrie 2024.

Trupul unui deținut politic arestat în februarie, Jose Manuel Garcia, a fost găsit fără viață, ieri, într-o secție de poliție din Anaco, localitate aflată la aproximativ 300 de kilometri sud est de capitala Venezuelei, Caracas, a anunţat organizaţia neguvernamentală Foro Penal, specializată în apărarea drepturilor omului și oferirea de asistență juridică gratuită persoanelor arestate arbitrar și victimelor represiunii politice. „Cadavrul a fost descoperit pe 10 mai 2026 și apoi transferat la Serviciul Național de Medicină și Științe Legale din Barcelona, ​​municipiul Simon Bolivar din statul Anzoategui, pentru a se stabili cauza decesului, care nu a fost momentan comunicată oficial”, a declarat coordonatoarea regională a ONG-ului, sub protecția anonimatului.

Zeci de morţi în arestul poliţiei în ultimii 12 ani

Decesul lui Garcia ridică la 20 numărul prizonierilor politici din Venezuela care au murit în detenție, din 2014 până în prezent, şi vine în contextul în care autoritățile au recunoscut joi, după mai mult de nouă luni, moartea unui alt prizonier politic, Víctor Hugo Quero Navas, în vârstă de 51 de ani, care fusese dat dispărut încă de la arestarea sa, în ianuarie 2025. De la capturarea fostului președinte Nicolas Maduro de către armata americană pe 3 ianuarie, guvernul venezuelean a fost sub presiune. Președinta interimară Delcy Rodriguez a adoptat o lege de amnistie care a permis eliberarea a sute de prizonieri politici, dar aproximativ 460 de oameni se află încă în spatele gratiilor, peste 40 dintre aceştia fiind cetăţeni străini.

Timp citire: 1 min